Pe 27 septembrie a fost deschisă, la Roma, prima zi a primei ediții a Conferinței Globale pentru Mecanizarea Sustenabilă a Agriculturii sub egida Organizației Mondiale pentru Alimentație și Agricultură din cadrul ONU. Directorul general al organizatorilor, Qu Dongyu, a evidențiat, în discursul de inaugurare, necesitatea asigurării unei producții agricole sustenabile folosind noile tehnologii și soluțiile bazate pe digitalizare și inteligență artificială.
Susținută în format hibrid, conferința a reunit peste 8000 de participanți printre care fermieri, universități, specialiști în agricultură, lideri de opinie, structuri ale societății civile și sectorul privat, participând la discuții și dezbateri despre agricultura mecanizată a viitorului.
În acest sens, a fost evidențiat faptul că sistemele de monitorizare prin satelit, tehnologia GPS, roboții, inteligența artificială și echipamentele automatizate deja conturează imaginea producției agricole modernizate și automatizate. Spre exemplu, dronele agricole sunt folosite tot mai mult pentru a monitoriza sănătatea culturilor, specialiștii în robotică lucrează la echipamente tot mai performante care să sprijine fermierii în eliminarea buruienilor sau culegerea roadelor, iar senzorii cu care sunt echipate diferite mașinării agricole oferă fermierilor date în timp real despre condițiile care trebuie ameliorate în teren.
Discuțiile referitoare la aceste tehnologii și necesitatea perfecționării și răspândirii acestora în mod echitabil, mai ales printre fermierii mici și populațiile vulnerabile, se desfășoară în cadrul unor sesiuni tematice, pe fundalul unei expoziții de utilaje și echipamente de ultimă generație ilustrând inovațiile de-a lungul întregului sector agroalimentar. Acestea sunt menite să răspundă diferitelor provocări economice, sociale și de mediu și pun la dispoziție 40 de tipuri diferite de mașinării din 13 țări, create special pentru a se plia pe nevoile fermierilor.
Evenimentul se desfășoară pe durata a trei zile, până pe 29 septembrie, și vine în completarea unei alte întruniri, desfășurată tot la Roma, pe tema creșterii sustenabile a animalelor domestice în ferme și a transformării acestei ramuri agronomice într-una durabilă. Prin aceste evenimente Organizația pentru Alimentație și Agricultură devine tot mai implicată în problematica sustenabilității agricole și a promovării soluțiilor inovatoare în domeniul agronomic și agroalimentar.
Sursă text:
Mirage News, 2023 – „FAO Inaugurates First Global Sustainable Agriculture Meet in Rome”, https://www.miragenews.com/fao-inaugurates-first-global-sustainable-1092792/
Sursă imagine:
Food and Agriculture Organization of the United Nations, „Global Conference on Sustainable Agricultural Mechanization”, https://www.fao.org/events/detail/global-conference-on-sustainable-agricultural-mechanization/en?fbclid=IwAR32x–wuCxHwfReMcXRNgjArGFNcBJEKBXYiG-tw-M2d7-z9PiNOXzdW84