Cultivator intensiv KARAT 12 – LEMKEN

Cultivatorul intensiv Karat de la LEMKEN prelucrează solul în mai multe trepte, atât la suprafață, cât și la adâncimi medii și mari.

La prelucrarea de suprafață, în prima etapă de lucru, brăzdarele cu aripioare, modelate special, încorporează în sol samurasla și masa organică la adâncime mică. Samurasla rămâne în stratul superior și poate germina în termen scurt.

Cea de-a doua etapă de lucru se realizează după cca. două săptămâni. În aceasta se lucrează cu același cultivator la adâncimi de cca. 10–15 cm. Brăzdarele cultivatorului trec cu aripioarele brăzdarelor pe dedesubtul vegetației tinere, o retează pe întreaga suprafață și dezrădăcinează plantulele. În acest proces, cultivatorul intensiv Karat încorporează paiele și masa organică intens în sol, distribuindu-le uniform.

În cazul în care câmpurile urmează să fie cultivate în procedeul de semănare în mulci și atunci când există cantități mari de paie în stratul superficial, este posibilă efectuarea unei a treia etape de lucru cu cultivatorul intensiv Karat, chiar și până la adâncimi de 30 cm. Prin această prelucrare de adâncime va fi afânat întregul sol arabil, fiind redusă concentrația de paie din stratul de sol superficial – condiții esențiale pentru o semănare în mulci reușită.

 

 

Specificatii tehnice

Configurație standard:

  • Lățime de lucru: 500 cm
  • Garda la sol: 80 cm
  • Număr organe active: 21
  • Tip organ: K 12 P
  • Tip tavalug: MSW 600
  • Sistem de frânare pneumatic
  • Cadru rabatabil hidraulic
  • Deflectori stg./dr.
  • Roți: 550/45 – 22.5
  • Tip prindere: Cat. 4N
  • Kit lumini față/spate
  • Greutate: aproximativ 5.800 kg
  • Putere necesară tractor: 224 – 425 CP

Informatii suplimentare

loading

Descriere

Pentru procedeele de cultivare fără plug, în special pe soluri grele, Karat 12 este cel mai potrivit pentru prelucrarea de suprafață și la adâncimi mai mari. În condițiile echipării cu 4 rânduri de brazdare și unei distanțe între brazdare de 23,4 cm, distanța de 90-80-90 cm dintre grinzi oferă spațiu liber suficient pentru a preveni înfundările. Datorită repartizării simetrice a dinților se previne tracțiunea laterală și afundarea unilaterală a echipamentului, fiind optimizată menținerea ulterioară a traseelor.
Poziția roților de palpare de lângă primul rând de dinți asigură ghidarea optimă a cultivatorului.

✅ Cele opt variante de brăzdare cu dispozitiv de înlocuire rapidă oferă combinația de unelte corectă pentru toate condițiile de utilizare.
✅ Nivelare optimă prin discurile goale. Discurile și cozile formează o unitate, astfel încât la o adâncime de lucru modificată discurile nu trebuie reglate.
✅ Prin șasiul integrat central între cuțite și discurile goale, cultivatorul Karat 12 este extrem de compact, stabil și agil.
✅ Grație distribuției favorabile a greutății, pot fi utilizați și tăvălugi grei, pentru a se obține o bună reconsolidare.
✅ Cultivatorul Karat 12 este echipat standard cu siguranțe la suprasarcină automate, care nu necesită întreținere. Înălțimea de manevrare de 20 cm și forțele de declanșare de peste 550 kg asigură stabilitatea cuțitelor în sol.
✅ Prin intermediul reglajului hidraulic al adâncimii, în timpul lucrului se poate regla adâncimea de lucru continuu și confortabil prin tăvălugi.
✅ Opțional, cultivatorul Karat 12 poate fi echipat și cu un amplificator de tracțiune hidraulic și cu sistemul electronic de reglare a adâncimii de lucru ContourTrack.

Brand

LEMKEN

LEMKEN GmbH are la nivel global reputația unei companii vizionare, care are o contribuție importantă pentru dezvoltarea agriculturii durabile într-un mod profitabil. De-a lungul celor 240 de ani, LEMKEN GmbH, o companie de dimensiuni medii, a dezvoltat tehnologii care se pot aplica nevoilor de astăzi și de mâine. Implemente pentru prelucrarea solului, pentru semănat, prășit, mașini de fertilizat și tehnologii pentru managementul informației pentru datele din agricultură fac parte din portofoliul nostru. Peste 1600 de angajați la nivel global reprezintă LEMKEN GmbH în acest moment, iar efortul acestora înseamnă o cifră de afaceri de aproape 400 mil. Eur.
LOGO LEMKEN UTILAJE AGRICOLE
×

Cautare rapida

Exemplu: tractor semanatoare maschio gaspardo