Reforma agrară în viziunea istoricilor

Reforma agrară din 1921 a generat importante transformări în structura economiei românești.
Iată cum descrie istoricul Florin Dîrdală evoluția agriculturii și societății românești de la momentul împroprietăririi țăranilor și până la cel de-al doilea război mondial:
„Gospodăriile lor s-au îmbogăţit, uşor-uşor, de la an la an, copiii au început a frecventa şcolile săteşti, apoi pe cele de la oraşe, alcătuind noua intelectualitate, iar pământul, treptat, adunându-se în posesia celor mai iscusiţi dintre ţărani, a devenit şi acesta, prin aşezarea compactă şi lucrările tot mai organizate, la fel de productiv, poate chiar mai productiv decât era înainte de reformă. Statul nu i-a lăsat de izbelişte pe ţărani, şi poate, mai mult ca în prezent, i-a ajutat cât a putut. A dat legile conversiunii, i-a sfătuit prin publicaţii cum să-şi lucreze cât mai bine terenul primit, i-a împiedicat să-l vândă prea curând, i-a oprit ca să acumuleze loturi mai mari de 25 de hectare, în special din cele provenite în urma legii agrare, tocmai pentru că unii ţărani să nu fie sărăciţi cu totul şi multe alte măsuri care au determinat ca, în preajma izbucnirii celui De-al Doilea Război Mondial, România să se poată lăuda cu o producţie de cereale situată pe un loc acceptabil, chiar şi la nivel planetar.”
Crearea României Mari a fost o provocare administrativă și socială. Regele Ferdinand I a girat încă din timpul războiului o serie de reforme interne: reforma constituțională, electorală, agrară, financiară, care au îmbunătățit viața românilor în noul stat unificat.