Cristina Roșu, project manager, se alătură echipei Dicor Land

Pentru compania Dicor Land oamenii sunt principala resursă. Fie că vorbim despre colegii care fac parte din familia Dicor Land sau despre fermieri, parteneri ai companiei noastre, ne dorim să creștem împreună relații de încredere și respect reciproc, de susținere și de colaborare. Atunci când în echipa noastră se alătură oameni frumoși – atât profesional cât și personal – așa cum este Cristina Roșu, știm că putem să ne atingem obiectivele și să fim mai buni pentru fermieri. Vă lăsăm în continuare să ne cunoașteți unul dintre cei mai noi oameni din echipa și familia noastră, project manager la Dicor Land – Cristina Roșu.
Cu o experiență de 31 de ani în project management în cadrul Combinatului Siderurgic Galați, Cristina ne-a lăsat să o descoperim așa cum este ea, un suflet cald și o personalitate puternică, o persoană extrem de logică, dar în același timp extrem de creativă.

 

Cristina Roșu, project manager, se alătură echipei Dicor Land - Cristina Roșu, project manager, se alătură echipei Dicor Land - DicorlandDe vorbă cu mine stau cum nu stau cu nimeni altcineva…

M-am născut în iunie 1967 și am avut o copilărie minunată.

Tatăl meu, sportiv de performanță și antrenor ulterior, ne-a educat în spirit competitiv. Mama mea, o femeie calmă dar autoritară ne-a învățat că trebuie să muncim ca să putem reuși. Și eu și sora mea aveam impresia că suntem foarte independente, dar mai târziu am înțeles că de fapt părinții noștri erau cei care reușeau să ne insufle acest sentiment.

Copilăria este cea mai frumoasă perioadă a vieții de care-și amintește cu drag omul matur. Am trăit într-o lume plină de veselie, de jocuri și lipsită de griji. Uneori îmi este dor de perioada copilăriei unde nu conta nimic și prietenii pe care ți-i făceai erau parcă pe vecie.

Am ajuns adolescentă și visam să fiu avocat, să studiez la Iași… dar vremurile de atunci nu mi-au fost favorabile și am decis să rămân în Galați la Facultatea de Mecanică, profil TCM. Am ales ingineria, deoarece îmi plac lucrurile care se bazează pe logică, nu pe tocit. Când am ajuns în anul III și a trebuit să fac practică, încă nu știam ce pot face cu facultatea mea, decât din povești. În inginerie, teoria fără aplicații este fix zero, degeaba înveți zeci de pagini despre un echipament dacă nu știi să-l folosești. Vorba aia: „Teoria ca teoria, dar practica ne omoară”.

Am ales să fac stagiul la Iași și acesta a fost momentul deciziei în legătură cu „ce vreau să fac cu viața mea?”. Am rămas uimită pentru cât am învățat în șase săptămâni de practică și mi-a plăcut la nebunie stagiul. M-am simțit atât de mică într-o mare de tehnologie și am realizat că poți face orice dacă îți dorești. În rest, ești limitat doar de imaginația ta.

Având în vedere rezultatele academice am aplicat și am primit repartiție guvernamentală în Combinatul Siderurgic din Galați. Era în anul 1990, era după revoluția din decembrie și EU eram încrezătoare în puterile mele și voiam să schimb lumea.

Oamenii prin fabrică se uitau ciudat la mine, mai ales când mergeam la o intervenție să repornim utilajul. Unii îmi luau sculele din mână ca să nu mă rănesc, alții veneau să mă ajute, unii voiau doar să socializeze cu mine, să-mi dea sfaturi. Alții mă fluierau și mă priveau cu o oarecare superioritate, dar asta nu mă deranja deoarece știam că voi avea multe de învățat de la ei. Într-un fel îi înțelegeam, pentru că venisem eu, o fată ieșită de pe băncile facultății să le zic ce să facă, ținând cont că mulți dintre ei aveau ani de experiență cât nu aveam eu ani de viață.

Am vorbit cu mine…

Și mi-am promis că voi reuși, oricât de greu va fi. Când ai vise, sigur vei avea și turbulențe, vei da peste piedici și eșecuri. Se vor întâmpla lucruri la care nu te aștepți, care vor deveni experiențe care îți vor clădi caracterul. Așa am crescut și așa m-am dezvoltat.

Am coordonat proiecte în laminoare și furnale, am construit poduri rulante moderne, instalații și clădiri, am urcat pe schele până la 90 metri și am coborât în subsoluri lungi de zeci de km. Întotdeaua am încercat să fiu eu exemplul pentru oamenii cu care am lucrat, să muncesc cot la cot cu ei, să fim împreună o echipă bună și de calitate. Cred că cel mai important este să poți să fii om, să comunici cu cei din echipa ta, să le asculți problemele, pentru că, la final, totul se construiește cu oameni. Oricât de bun ai fi, nu poți face nimic singur.

Au fost 31 de ani de siderurgie, în care am plâns, am căzut dar nu am rămas acolo, m-am ridicat și am luat-o de la capăt, am râs și am reușit. 31 de ani în care nu am pus în practică ceea ce vorbeam, ci am vorbit despre ceea ce am pus în practică.

 

Am vorbit din nou cu mine

Cristina Roșu, project manager, se alătură echipei Dicor Land - Cristina Roșu, project manager, se alătură echipei Dicor Land - DicorlandLa începutul acestui an, multe zile la rând, seara când mergeam la culcare, trăgeam linie să văd ce am făcut peste zi, pentru mine și pentru alții. Și am realizat că în cele mai multe zile îi iubesc pe ei mai mult decât pe mine. Și asta nu era bine deloc. Eu trebuie să mă iubesc, eu trebuie să știu că sunt rădăcină. Și fără o rădăcină bună, „planta” nu poate fi sănătoasă.

Teoria sună bine mereu. Aș minți dacă aș spune că nu o încălcam. Chiar cu grație și eleganță. Sunt expertă. Mă spărgeam în bucăți, mă adunam pe făraș, ca să o iau de la capăt a doua zi. Îmi încărcam sufletul cu tot felul de nebunii. Îl sufocam cu banalități și uitam să mă bucur de ceea ce am și de ceea ce mă înconjoară.

După multă vreme, mi-am dat seama că sunt prea dură cu mine. Și nu ar trebui să fiu. Dar pentru a nu uita iar, am decis să elimin tot ceea ce mă obosea și am înțeles atunci că trebuie să fac o schimbare majoră în viața mea. Voiam să fiu din nou omul care s-ar hrăni numai cu cuvinte, să spun ce am pe suflet și să nu-mi pară rău pentru cuvintele nerostite. Voiam să mă bucur de soțul meu, omul care este alături de mine de 31 de ani, de fata mea și de ginerele meu, de scumpul meu nepoțel, de familie și prieteni, de tradiții lăsate din generație în generație.

Decât să stai ascuns și să trăiești o viață cu gândul că nu ai încercat sau să ajungi la vârsta la care să nu mai poți să încerci, mai bine o faci, îți asumi riscuri, inclusiv riscul eșecului, dar știi că ai încercat.

Eu am ales să risc și am ales să schimb ceva, pentru a nu rata viitorul. Am înțeles că pentru a-ți schimba viața trebuie să schimbi ceva în ceea ce faci zi de zi. Și atunci am ales să vin în echipa Dicor Land. Din industrie la agricultură? De ce nu? Ca manager de proiect poți implementa proiecte în orice domeniu, important este ce poți să realizezi ca om.

Am reușit în toți acești ani de activitate prin încredere, devotament și dedicare. Dar în ultima vreme lucrurile s-au schimbat și nu mă mai regăseam. Tânjeam din ce în ce mai mult după valori adevărate, după lucruri mici care să devină mărețe cu timpul, după discuții sincere și dezinvolte, după priviri curate și zâmbete sincere, după provocări dar și îmbrățisări. Îmi doream să pot împărtăși din experiența mea cu oameni tineri și ambițioși, dornici să evolueze și să fie campioni. Toate acestea le-am regăsit aici lângă noua mea familie, la Dicor Land.

Ați pornit pe drumul vostru acum mai bine de 10 ani, când v-ați setat ca în fiecare zi, cu energie pozitivă, să lucrați eficient, să aveți o viață mai fericită și mai bună. Valorile companiei au fost întărite de la an la an, prin toate activitățile voastre bazate pe atitudine, ambiție și încredere.

Respectul, oricum l-am defini fiecare dintre noi, nu se impune, ci se câștigă. Este, în fond, un sentiment nobil care ne reamintește să fim oameni, iar pentru ca alții să ne câștige respectul, trebuie, în primul rând, să le acordăm această șansă. Mulțumesc Dicor Land pentru șansa pe care am primit-o acum 4 luni.

De vorbă cu mine… sunt EU, mă recunosc… și vreau o îmbrățișare!

×

Cautare rapida

Exemplu: tractor semanatoare maschio gaspardo