Micile ferme apropie consumatorii de lanțurile de aprovizionare și consolidează piața locală

Mai mult de trei sferturi dintre fermele din UE sunt de dimensiuni mici, sub 10 hectare, dar sunt fundamentale pentru a asigura stocuri de hrană bogate, sănătoase și durabile pentru întregul bloc european. Drept răspuns la întreruperile lanțurilor de aprovizionare produse de COVID-19 și, mai apoi, de războiul din Ucraina, stimularea producției locale a devenit o prioritate pentru Europa – cu toate acestea, problemele economice, dificultățile de traversare a granițelor și fenomenele meteorologice extreme au condus la dispariția multor ferme și asociații mici de pe continent.

În strategia „Farm to Fork” 2020, UE a promis reformarea lanțurilor de aprovizionare pentru a asigura câștiguri economice juste pentru toți actorii implicați în industria agroalimentară, mai ales pentru producătorii primari. Proiectul de cercetare COACH, care se încheie după 3 ani, a fost creat tocmai pentru a înțelege nevoile fermierilor mici, antrenând producători, consumatori, autorități locale și alți specialiști din domeniu de pe teritoriul a peste 12 țări europene.

Producția locală poate fi adusă pe mesele europenilor prin contracte pentru aprovizionarea școlilor, spitalelor și altor instituții cu hrană din fermele proxime, nu doar pentru a eficientiza costurile, dar și pentru a reduce impactul lanțurilor lungi de aprovizionare asupra planetei. De asemenea, fermierii ar putea beneficia de venituri mai mari prin achiziționarea de mijloace de procesare a materiei prime, pe care să o vândă gata prelucrată.

Proiectul FOX, finanțat de UE, reunește oameni de știință din nouă țări europene tocmai pentru a-i ajuta pe fermieri să își proceseze materia primă ori în propriile ferme, ori în apropierea acestora, construind o mulțime de mini-centre de procesare din 2019, până la finalul lui 2023. Centrele beneficiază de tehnologii inovatoare pentru prelucrarea fructelor, legumelor și cerealelor, pentru ca fermierii să le poată distribui la prețuri avantajoase, cetățenii având acces la produse locale, reziliate la crizele globale.

 



SURSA TEXT:

Whitting, 2023 – „Small farms take centre stage in European push to bolster local food trade”,  https://ec.europa.eu/research-and-innovation/en/horizon-magazine/small-farms-take-centre-stage-european-push-bolster-local-food-trade

SURSA IMAGINE:

Image by stockgiu on FreePik, https://www.freepik.com/free-ai-image/green-wheat-fields-autumn-sunset-beauty-generated-by-ai_43125649.htm#fromView=search&term=SMALL+FARM&page=1&position=6

×

Cautare rapida

Exemplu: tractor semanatoare maschio gaspardo