Comisia Europeană: Fondurile europene, esențiale în gestionarea crizelor din agricultură

Cel mai nou raport al Comisiei Europene în legătură cu gestionarea eficientă a crizelor din sectorul agroalimentar UE evidențiază faptul că blocul comunitar dispune de flexibilitatea și resursele necesare pentru a răspunde unei palete largi de situații neprevăzute. Măsurile adoptate în perioada analizată (2014-2023) s-au dovedit eficiente în a-i susține pe fermierii și producătorii europeni.

Producția agricolă este eminamente riscantă deoarece este influențată de factori externi incontrolabili: condițiile vremii, fluctuațiile economice, răspândirea de boli printre plante, animale și chiar oameni, toate pot distruge recoltele și dezechilibra lanțurile de aprovizionare globale. De aceea, intervenția, atât a sectorului public, cât și a celui privat, în susținerea fermierilor pentru a depăși aceste obstacole este întotdeauna binevenită.

La nivel european, raportul arată că au fost adoptate 63 de măsuri excepționale ca răspuns la diferitele crize din ultimii 10 ani pentru a susține fermierii și producătorii afectați de pierderi, de scăderea prețurilor de vânzare dar și de creșterea costurilor de producție sau de alte evenimente care produc discontinuități în lanțurile de aprovizionare. Valoarea acestor măsuri s-a ridicat până la 2,5 miliarde de euro în fonduri europene distribuite către sectorul agricol european, astfel:

  • Mai bine de 500 de milioane de euro distribuite producătorilor de fructe și legume proaspete între 2014-2018 afectați de interzicerea importurilor europene de către Rusia
  • Două pachete de ajutor a producătorilor de lactate afectați de condițiile nefavorabile ale vremii în 2015 și 2016
  • Aproximativ 450 de milioane de euro acordate sectorului vinicol, pentru a gestiona impactul pandemiei de Covid-19, al sancțiunilor și a dezechilibrelor pieței
  • Un pachet de 500 de milioane de euro în martie 2022 pentru a susține fermierii afectați de războiul din Ucraina
  • 156 de milioane de euro pentru fermierii din Bulgaria, Ungaria, Polonia, România și Slovacia afectați de importurile de cereale din Ucraina
  • Compensații financiare pentru fermierii afectați de măsurile de control sanitar pentru combaterea gripei aviare
  • 330 de milioane de euro în iulie 2023 pentru fermierii din 22 de țări afectate de creșterea costurilor de producție și de condițiile extreme ale vremii.

Aceste măsuri excepționale au fost menite să compenseze pierderile înregistrate de fermieri, dar și să gestioneze impactul schimbărilor climatice asupra economiei. Cu toate acestea, fermierii sunt încurajați să își gestioneze propriile riscuri, adoptând practici sustenabile dar și folosi8nd strategii și instrumente de gestionare a riscului.



Sursă text: European Comission, 2024 – „EU exceptional market measures enhance agricultural sectors resilience amdist crises”, https://agriculture.ec.europa.eu/news/eu-exceptional-market-measures-enhance-agricultural-sectors-resilience-amidst-crises-2024-01-23_en

Sursă imagine: Image by FreePik, https://www.freepik.com/free-photo/plants-with-coins-stacked-dirt-banknote_11764140.htm#fromView=search&page=1&position=0&uuid=294aa2e4-91c5-4c49-9bd8-334a835e310b

×

Cautare rapida

Exemplu: tractor semanatoare maschio gaspardo